Cu milioane de ani înaintea noastră, furnicile cunoşteau algoritmul internetului

Aparent, furnicile şi internetul nu par a avea nimic în comun. Cu toate acestea, la o privire mai amănunţită, specialiştii de la Stanford au descoperit că o specie de furnici culegătoare alege să trimită un anumit număr de indivizi în căutarea hranei aşa cum protocoalele internet determină câtă lăţime de bandă este disponibilă pentru transferul de date. Cercetătorii au numit acest fenomen „anternet”, un joc de cuvine în limba engleză, de la cuvântul „ant”, care înseamnă furnică, şi „internet”.

Deborah Gordon, profesor de biologie, a studiat furnicile mai bine de 20 de ani, iar când a observat acest comportament i-a cerut ajutorul profesorului de informatică Balaji Prabhakar. Acesta din urmă a confirmat faptul că furnicile se comportă în mod similar cu IP-urile care găsesc lăţimea de bandă ce poate fi utilizată în transferul de date. „Algoritmul utilizat de furnici pentru a afla câtă măncare este disponibilă este la fel cu cel folosit în protocolul de control al transmisiei”, a explicat profesorul.

• Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
• O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean

Protocolul de control al transmisiei, sau TCP, este un algoritm care controlează mărimea segmentului de date, debitul de informaţie, rata la care se face schimbul de date şi gestionează astfel aglomerarea traficului de reţea. El asigură transportul unui fişier A către o destinaţie B. Pentru a face acest lucru, fişierul este împărţit în pachete. Când B primeşte fiecare pachet, acesta trimite un semnal de confirmare către A.

Această buclă de feedback îi permite lui TCP să evite aglomerarea de date. Dacă o confirmare vine cu întârziere, atunci sursa trimite date într-un ritm mai lent. Pe de altă parte, dacă semnalele de confirmare vin în ritm rapid, algoritmul măreşte viteza de transmisie.

Acum, specialiştii au descoperit că furnicile din specia Pogonomyrmex barbatus se comportă într-un mod similar atunci când sunt în căutarea hranei. Numărul de indivizi care pleacă pentru a aduce hrană corespunde cu disponibilitatea hranei. Dacă mâncarea este abundentă, atunci indivizii plecaţi după hrană se întorc mai repede şi un număr mai mare de furnici va porni în căutare. Dacă furnicile încep să se întoarcă „cu mâinile goale”, acest lucru este interpretat drept un semnal că hrana se găseşte greu; în căutare nu mai pleacă atât de multe furnici, iar uneori căutarea este chiar sistată.

Cu alte cuvinte, cercetătorii admit că furnicile au descoperit şi folosit acest algoritm cu milioane de ani înaintea noastră.

Mai mult, ele mai utilizează şi alte două faze ale TCP. O fază descrie modul în care o sursă trimite un val mare de pachete pentru a evalua lungimea de bandă; corespunzător, furnicile trimit iniţial un număr mare de căutători, iar ulterior reduc sau măresc numărul acestora în funcţie de succesul acţiunii. O alta apare atunci când un transfer este perturbat, iar sursa încetează să mai trimită pachete. În mod similar, atunci când furnicile trimise în căutarea hranei nu se întorc la muşuroi timp de peste 20 de minute, niciun alt individ nu mai părăseşte furnicarul.

Specialiştii sunt de părere că, dacă acest comportament al furnicilor ar fi fost observat înainte de 1970, el ar fi putut influenţa designul internetului. Din acest motiv, cercetătorii de la Stanford cred că observarea comportamentelor animale ne-ar fi utilă pentru crearea viitoarelor tehnologii.

Sursa: Stanford University

Foto: AntWeb